Treceți la conținutul principal

Postări

Plagiatul de la Eurovision

Acuzaţii grave de plagiat au fost aduse piesei câştigătoare a ediţiei din acest an a concursului Eurovision. La numai două zile de la desemnarea câştigătorilor, portalul olandez NOS încearcă să demonstreze că piesa “Only Teardrops” este copiată după un cântec mai vechi, din 2002, al trupei olandeze K-Otic, “I Surrender”. “ Telegraaf ” îl citează pe producătorul şi jur at ul unei emisiuni-concurs de talente, Eric van Tijn: “Melodiile de la Eurovision trebuie să fe compoziţii noi. Piesa asta, însă, este, fără îndoială, copiată, dar numai la partea de intro”,  spune Van Tijn. http://www.mara-heimpflege.at/

Amenzi mai mari pentru soferi de la 1 Iulie

De la 1 iulie 2013, adică peste 40 de zile, cei care vor încălca regulile de circulaţie vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar, întrucât de la acea dată intră în vigoare a doua creştere din acest an a salariului minim brut pe economie. Amenzile de circulaţie sunt calculate în funcţie de salariul minim brut pe economie, adică un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. În perioada 1 februarie- 30 iunie 2013, valoarea salariului minim este de 750 de lei, ceea ce înseamnă că un punct de amendă este de 75 de lei. Începând cu 1 iulie, conform HG nr. 23/2013, valoarea salariului minim brut pe economie va urca la 800 de lei, astfel că un punct de amendă va creşte cu 6,6%, de la 75 de lei la 80 de lei.   De la 1 iulie 2013, adică peste 40 de zile, cei care vor încălca regulile de circulaţie vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar, întrucât de la acea dată intră în vigoare a doua creştere din acest an a salariului minim brut pe economie. Am

Feriti-va de Google Adwords

Google Adwords nu mai este ce era candva. Super-inginerii-destepti de la Google au smecherit serviciul, asa incat daca pana in decembrie 2012 site-ul tau se imbunatatea din punct de vedere SEO daca era listat prin Google Adwords, de anul acesta tot traficul facut prin publicitate pe Google Adwords trece prin serverele lor si nu ti se imbunatateste absolut deloc rank-ul.  Atat doar ca iti faci cunoscut site-ul la toti cei din zona targetata de tine, insa in timp, dupa ce ti se termina banii de adwords, site-ul va fi incet uitat de toti… Sfat: nu va mai bazati pe G.Adwords, folositi variantele clasice de SEO, inregistrare in portaluri, bloguri, etc. Google a devenit o companie asemanatoare lui Microsoft, un urias lacom de bani… Urmeaza Fb sa ii urmeze, la ei publicitatea inca este cum era Adwords-ul in vremurile bune…

Escrocherii pe internet

Vi s-a intamplat sa fiti atrasi de reclame in care vi se promit castiguri de mii de lei, de mii de euro, doar pentru un pic de timp alocat completarii unor chestionare online? Ati ajuns dupa cateva click-uri la o pagina ca aceasta vei observa ca pagina este pe un domeniu ciudat de suspect, http://castigabanifacandsondaje. net-eu.tk / Citind mai jos, dupa ce iti prezinta niste SF-uri de povesti de adormit copii despre unii cvasinecunoscuti care cica ar fi castigat bani cu sacul din prostia unor companii de sondaj, vei descoperi costul pentru a intra in programul de castigat bani... Si mai jos iti si baga in fata un buton imens pe care sa apesi, sa iti ia datele de pe card....  Vrei cumva sa renunti? Iti arunca in fata un script, o fereastra automata ce promite o reducere, in genul negocierilor pe care le ai cu tiganii la piata cand te tocmesti la ceva.... SFAT: In momentul acela este recomandabil sa iti inchizi browserul de internet (navigatorul de internet-Chro

Bautura racoritoare a verii: Ice tea cu zmeura + menta

Ultimele zile au fost destul de călduroase, aducând temperaturi maxime de 29 – 30 de grade Celsius, tipice pentru zilele de vară. Ca să vă răcoriți, vă recomandăm un ice tea cu zmeură și mentă.  Ice tea-ul cu zmeură și mentă este aromat și se prepară repede. Aveți nevoie de următoarele ingrediente: 200 de grame de  zmeură înghețată , 55 de grame de zahăr, patru pliculețe de ceai de mentă, 100 de grame de frunze de mentă și gheață. Amestecați într-o cratiță pe foc  zmeura  cu zahărul. Lăsați-o pe foc până când tot zahărul s-a dizolvat. Adăugați pliculețele de ceai într-o altă cratiță. Turnați deasupra un litru de apă fierbinte. Lăsați la infuzat timp de cinci minute. Apoi, turnați ceaiul de mentă peste  zmeură  și amestecați bine. Strecurați apoi ceaiul, îndepărtând semințele. Lăsați să se răcească câteva minute, adăugați frunzele de mentă și lăsați apoi la rece. Ice tea cu zmeură și mentă se servește cu gheață. Sursa:  retete.acasa.ro

Webdesign de calitate la preturi incredibile

Ati vazut? In Targoviste exista un webdesigner priceput ce realizeaza site-uri fara costuri nesimtite de genul chiriilor practicate de altii din oras. Acest webdesigner va asteapta sa ii oferiti proiectele dumneavoastra web pentru a vi le realiza in cel mai scurt timp. Vreti sa vedeti portofoliul? Intrati pe site sau vedeti aici cateva print-screen-uri ----------------------- ----------------------- ---------------------

Structura firului de par

Părul este o anexă a pielii, fiind compus din keratină – o proteină structurală rezistentă. Părul joacă un rol important în protejarea corpului, în special a scalpului, loc unde este cel mai dens. Părul este o trăsătură distinctivă a mamiferelor şi la oameni joacă un rol important în protecţia corpului de tra­umatisme, pierderea de căldură şi razele solare. STRUCTURA FIRULUI DE PĂR Părulare o structură complexă, alcătu­ită din fibre de keratină – keratină este o proteină structurală puternică ce se găseşte şi în unghii şi în stratul super­ficial al pielii. Fiecare fir de păr este alcătuit din trei straturi concentrice (circulare) de celule keratinizate (ce conţin keratină): medulara, corticala şi cuticula. Medulara (partea centrală) con­stă din celule mari ce conţin keratină moale, separate parţial de spaţii aeri­ene. Corticala, stratul mai consistent ce înconjoară medulara, constă din mai multe straturi de celule aplatizate, ce conţin keratină dură. STRATUL PROTECTO