Despre criptografie

Despre criptosistem şi criptanaliză

Criptografia, ştiinţă şi artă, serveşte două lumi diferite: prima este lumea comunicaţiilor autorizate cum ar fi cele dintre utilizatorii de drept ai aceleiaşi baze de date, operaţii desfăşurate legal, şi a doua cea a operaţiilor ilegale, desfăşurate din umbră, în care persoane neautorizate încearcă, prin diferite mijloace, să intercepteze mesaje sau să le altereze. Dezideratul persoanelor autorizate este ca mesajele să fie cât mai puţin inteligibile pentru „inamic”, în timp ce acesta doreşte să descifreze aceste mesaje cât mai uşor.

Din acest punct de vedere criptografia reprezintă o luptă continuă între cele două lumi. Un succes al inamicului va conduce, întotdeauna, la întărirea măsurilor de siguranţă întreprinse de utilizatorii autorizaţi. Aceasta constituie, la rândul său, o nouă provocare pentru inamic. Şi, în acest fel, lupta continuă, de aceea rezultatele matematice definitive sunt puţin probabile în practica acestui domeniu.

Ori de câte ori se analizează un atac cu succes al inamicului, trebuie admis că metodele corespunzătoare din „lumea legală" nu au fost destul de sigure. Nu se poate pretinde succes din partea ambelor părţi.

Un mesaj este transmis de un emiţător printr-un canal nesigur, de-a lungul căruia el poate fi interceptat de un receptor neautorizat.

Desenul este identic, indiferent dacă e vorba de un curier poştal (dili­genţă) sau de o poştă electronică. Nu se poate asigura securitatea canalului şi, de aceea, orice interceptare este posibilă. Scopul esenţial al inamicului este să violeze secretul comunicării şi să beneficieze de conţinutul acesteia. Pot exista şi scopuri mai sofisticate. De pildă, inamicul poate dori să modifice mesajul, intoxicând astfel destinatarul cu mesaje false. În acest mod, ina­micul poate înşela receptorul chiar şi asupra identităţii emiţătorului. De exem­plu, emiţătorul poate transmite mesajul: „I will give no suport to the Greens” (Nu voi sprijini Verzii). Dacă inamicul alterează acest mesaj şi-l transformă în: „I will give Ş10 100 to the Greens” (Voi dărui 10 100$ Verzilor), receptorul nu are nici o idee privind identitatea emiţătorului acestui mesaj esenţial dife­rit. De asemenea, inamicul poate deruta emiţătorul privind identificarea re­ceptorului prin captarea întregului mesaj şi împiedicarea receptării lui de către destinatar.

În toate aceste cazuri, atât pentru emiţător cât şi pentru receptorul le­gal este un mare avantaj ca inamicul să nu înţeleagă mesajul după intercep­tarea lui. În acest scop, vor fi folosite diferite metode de criptare.

Mesajul în forma sa originală, numit text clar sau plaintext din limba engleză, se poate prescurta pt. Deci emiţătorul criptează textul clar, iar rezultatul obţinut numit criptotext, este prescurtat ct. Acesta este transmis printr-un canal neprotejat. În final, receptorul îl decriptează, obţinând textul clar iniţial. În cocluzie, activitatea emiţătorului este crip­tarea textului clar în criptotext, iar activitatea receptorului este decriptarea criptotextului în text clar.