Poveste cu talc

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise.  Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma...  Se intreba: " Oare unde duce drumul asta?"...
Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.
Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou .
Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e raiul - raspunse acesta.
       - Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
       - Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca
niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
       - Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
       - Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
       Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.
       Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara,  dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba.
Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
       - Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
       - Si pentru prietenul meu ? - zise, aratand catre caine.
       - Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.
       Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa.  Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Acesta este raiul.
       - Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
        - Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?... Acela e iadul.
       - Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!...
       - Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii !

Hm... uneori ne miram de ce prietenii continua sa ne retransmita glume,fara a ne scrie un singur cuvant.
 
Poate asta ar fi o explicatie:
Cand esti ocupat, dar vrei totusi sa mentii contactul cu prietenii, ce faci ?
Retransmiti mesajele primite si glumele care le-ar putea aduce un zambet !
Nu ca nu as avea ce face, dar ma gandesc si la altii, de cate ori vad ceva frumos sau interesant.

De asemenea, ca sa stii ca nu esti uitat,  ca esti iubit sau apreciat, de ce crezi ca ai nevoie?
Un mesaj, sau o gluma, din partea prietenilor tai...

Asa ca, data viitoare, cand vei primi un mesaj sau o gluma, nu te gandi la ea doar ca la "inca o gluma retransmisa", ci la faptul ca cineva s-a gandit la tine astazi  si ca prietenul tau, de la celalalt capat al retelei, a vrut sa-ti trimita un zambet !
La fel şi tu, când vezi ceva frumos, transmite prietenilor.Ei se bucură, chiar dacă nu spun aceasta.